fuguță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FUGÚȚĂ, fuguțe, s. f. Diminutiv al lui
fugă1 ♦ (Adverbial, în forma
fuguța) Degrabă, fuga! ◊
Expr. A da fuguța = a se duce repede; a fugi.
Fuguța-fuguța = foarte repede, repede de tot. –
Fugă1 +
suf. -uță.