fugui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FUGUÍ, fuguiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A înnădi furnire prin rosturi drepte.
2. A îndrepta muchiile unei piese de lemn prin rindeluire. –
Cf. germ. fügen.fugui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fuguí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. fuguiésc, imperf. 3
sg. fuguiá; conj. prez. 3
să fuguiáscă