fugitiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FUGITÍV, -Ă, fugitivi, -e, adj. 1. Care trece repede, care este de scurtă durată; trecător, fugar, fugarnic.
2. Sumar; rapid; superficial. – Din
fr. fugitif, lat. fugitivus.fugitiv (Dicționar de neologisme, 1986)FUGITÍV, -Ă adj. 1. Care trece rapid, repede; de scurtă durată; trecător.
2. Sumar; superficial; rapid. [Cf. lat.
fugitivus, fr.
fugitif].
fugitiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)FUGITÍV, -Ă adj. 1. de scurtă durată. 2. sumar; superficial; rapid. (< fr.
fugitif, lat.
fugitivus)
fugitiv (Dicționaru limbii românești, 1939)*fugitív, -ă adj. și s. (lat.
fugitivus). Care fuge, fugar:
a prinde un fugitiv. Fig. Care trece răpede:
umbră, ideĭe fugitivă. Trecător, nedurabil:
fericire fugitivă. Poeziĭ fugitive, simple și scurte. Adv. În mod fugitiv.
fugitiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fugitív adj. m.,
pl. fugitívi; f. fugitívă, pl. fugitívefugitiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fugitiv a.
1. fugător;
2. fig. care trece iute, puțin durabil:
plăceri fugitive.