fugar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FUGÁR, -Ă, fugari, -e, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj.,
s. m. și
f. (Persoană, ființă) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit.
2. Adj. Care trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător. ♦ Care nu se oprește mult asupra unui lucru.
3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat,
m.) Cal. –
Fugi +
suf. -ar.fugar (Dicționaru limbii românești, 1939)fugár, -ă adj. și s. (Dezertor (soldat, elev, fiŭ) evadat. S. m.
Poet. Cursier, fugacĭ, cal:
nobilu fugar. – Vechĭ
fugaș.fugar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fugár adj. m.,
s. m.,
pl. fugári; adj. f.,
s. f. fugáră, pl. fugárefugar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fugar m.
1. cel ce a fugit, mai ales din oaste;
2. (poetic) cal:
fugarul alb de spume AL.