frăție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRĂȚÍE, frății, s. f. 1. Legătură de rudenie între frați; frățietate. ♦ Iubire frățească, sentimente ca de frate.
2. Prietenie strânsă; fraternitate. –
Frate +
suf. -ie.frăție (Dicționaru limbii românești, 1939)frățíe f. Calitatea de frate, fraternitate.
Fig. Mare amiciție (între oamenĭ, clase sociale ș. a.).
Frățietate, barb. al Românilor din foasta [!] Austro-Ungarie.
frăție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)frățíe s. f.,
art. frățía, g.-d. art. frățíei; pl. frățíi, art. frățíilefrăție (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)frăție f. legătură frățească:
frăția de cruce, obiceiu străvechiu la noi (și la popoarele din peninsula balcanică): doi tineri jurau, înfrățindu-se, a-și da viața unul pentru altul, cu care ocaziune își crestau pe brațul drept o tăietură în formă de cruce și-și sorbiau sângele unul altuia.