fronton - explicat in DEX

fronton (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FRONTÓN, frontoane, s. n. 1. Element de formă triunghiulară, mărginit de o cornișă, care încoronează fațada unui edificiu 2. Element de arhitectură, alcătuit dintr-o cornișă curbă sau frântă, care se găsește deasupra intrării unui edificiu, deasupra unei uși etc. – Din fr. fronton.

fronton (Dicționar de neologisme, 1986)
FRONTÓN s.n. Element arhitectonic format dintr-o cornișă de formă curbă sau triunghiulară, situat deasupra intrării unui edificiu. [Pl. -oane. / < fr. fronton].

fronton (Marele dicționar de neologisme, 2000)
FRONTÓN s. n. 1. element arhitectonic format dintr-o cornișă de formă curbă sau triunghiulară, deasupra intrării principale a unui edificiu. 2. element arhitectural decorativ deasupra unei porți ieșinde a construcției, a ușilor, ferestrelor etc. (< fr. fronton)

fronton (Dicționaru limbii românești, 1939)
*frontón n., pl. oane (fr. fronton, d. it. frontone, fronton; lat. frónto, -ónis, om cu fruntea mare). Arh. Ornament triangular [!] saŭ demĭ-circular deasupra intrăriĭ principale a unuĭ edificiŭ. V. fruntar.

fronton (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
frontón s. n., pl. frontoáne

fronton (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
fronton n. ornament de arhitectură, obișnuit triunghiular, ce se pune d´asupra porților unei clădiri.