frontal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRONTÁL, -Ă, frontali, e, adj.,
s. n. 1. Adj. Care ține de regiunea frunții. ♦ (Substantivat,
n.; rar) Parte proeminentă a unui obiect.
2. Adj. Din față, așezat în față. ◊
Abataj frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului;
p. ext. locul unde se execută o astfel de operație.
3. Adj. Referitor la front (
6).
4. S. n. Os al craniului care formează fruntea și o parte din
orbite. – Din
fr. frontal.frontal (Dicționar de neologisme, 1986)FRONTÁL, -Ă adj. 1. Din regiunea frunții.
2. Din (așezat în) față. ◊
Abataj frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; (
p. ext.) locul unde se execută o astfel de operație. ♦ Referitor la front (5) [în DN]. //
s.n. 1. Os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite.
2. Parte proeminentă a unui obiect. [< fr.
frontal].
frontal (Marele dicționar de neologisme, 2000)FRONTÁL, -Ă I.
adj. 1. din regiunea frunții. ◊ (s. n.) mușchi al frunții. 2. din, așezat în față. ♦ abataj ~ = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; dreptă ~ă = dreaptă paralelă cu planul vertical de proiecție. ◊ referitor la front (5). II. s. n. 1. os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. 2. parte proeminentă a unui obiect. (< fr.
frontal)
frontal (Dicționaru limbii românești, 1939)*frontál, -ă adj. (lat.
frontalis). De la frunte:
os frontal, vînă frontală.frontal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)frontál adj. m.,
pl. frontáli; f. frontálă, pl. frontálefrontal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)frontál s. n.frontal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)frontal a. ce ține de frunte:
os frontal.