frescă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRÉSCĂ, fresce, s. f. 1. Tehnică de a picta cu culori dizolvate în apă de var pe un zid cu tencuiala încă udă. ♦ Pictură murală decorativă, de dimensiuni mari, realizată prin această tehnică.
2. Fig. Compoziție literară de dimensiuni mari, care înfățișează tabloul de ansamblu al unei epoci, al unei societăți etc. – Din
fr. fresque.frescă (Dicționar de neologisme, 1986)FRÉSCĂ s.f. 1. Pictură lucrată cu culori de apă pe o tencuială încă umedă.
2. (
Fig.) Prezentare plastică a oamenilor și a moravurilor unei anumite epoci. [< fr.
fresque, cf. it.
fresco].
frescă (Marele dicționar de neologisme, 2000)FRÉSCĂ s. f. 1. tehnică de a picta cu culori dizolvate în apă de var pe o tencuială încă umedă. ◊ pictură monumental-decorativă de dimensiuni mari, executată în această tehnică. 2. (fig.) operă literară de evocare plastică, sugestivă, a oamenilor și a moravurilor unei epoci. (< fr.
fresque)
frescă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fréscă (-ci), s. f. – Tehnică de a picta culori dizolvate în apă pe un zid; pictură murală. –
Var. (
înv.)
fresc. Fr. fresque, it. fresco.frescă (Dicționaru limbii românești, 1939)*fréscă f., pl.
e (fr.
fresque f., d. it.
fresco m., și adj.
fresco, proaspăt, d. vgerm.
frisc, ngerm.
frisch, proaspăt). Pictură făcută pe tencuĭala proaspătă (saŭ și veche) a unuĭ zid.
frescă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fréscă s. f.,
g.-d. art. fréscei; pl. frésce