frauda (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRAUDÁ, fraudez, vb. I.
Tranz. A săvârși o fraudă; a defrauda. [
Pr.:
fra-u-] – Din
fr. frauder, lat. fraudare.frauda (Dicționar de neologisme, 1986)FRAUDÁ vb. I. tr. A înșela, a fura pe cineva; a defrauda. [Pron.
fra-u-. / < fr.
frauder, it.
fraudare].
frauda (Marele dicționar de neologisme, 2000)FRAUDÁ vb. tr. a comite o fraudă; a defrauda. (< fr.
frauder, lat.
fraudare)
frauda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fraudá (a ~) (fra-u-) vb.,
ind. prez. 3
fraudeáză