franctiror (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRANCTIRÓR, franctirori, s. m. (
Înv.) Soldat care, fără să facă parte din armata regulată, primea însărcinări în timpul unui război. ♦ (În timpul celui de-al doilea război mondial) Partizan care a participat voluntar la luptele de rezistență din Franța împotriva invadatorilor. – Din
fr. franc-tireur.franctiror (Dicționar de neologisme, 1986)FRANCTIRÓR s.m. Soldat voluntar care nu făcea parte dintr-o armată regulată; (
spec.) partizan al mișcării de rezistență din Franța în timpul celui de-al doilea război mondial. [< fr.
franc-tireur].
franctiror (Marele dicționar de neologisme, 2000)FRANCTIRÓR s. m. soldat voluntar care nu făcea parte dintr-o armată regulată; partizan al mișcării de rezistență din Franța între 1940-1944. (< fr.
franc-tireur)
franctiror (Dicționaru limbii românești, 1939)*franc-tirór m. (
franc-tireur, liber trăgător). În Francia, soldat care, fără să facă parte din armata regulară, primește o însărcinare în timp de războĭ. V.
bașbuzuc, cazac.franctiror (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)FRANCTIRÓR (‹
fr.)
s. m. Denumire dată în Franța soldaților voluntari care participau la lupta împotriva invadatorilor. Au acționat în Războiul Franco-Prusian (1870-1871) și în timpul ocupației Franței de către Germania (1940-1944). În 1941 s-a creat organizația militară de luptă „Franctirori și partizani francezi” (F.T.P.F.).
franctiror (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)franctirór (franc-ti-) s. m.,
pl. franctiróri