fraier (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRÁIER, -Ă, fraieri, -e, s. m. și
f.,
adj. (Om) prost, care nu știe să se descurce, să profite (într-o anumită împrejurare). [
Pr.:
fra-ier] – Din
germ. Freier „pretendent (la mâna cuiva)”.
fraier (Marele dicționar de neologisme, 2000)FRÁIER, -Ă s. m. f., adj. (om) prost, care nu știe să profite într-o anumită împrejurare. (< germ.
Freier)
fraier (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fráier (fráieri), s. m. –
1. (
Arg.) Om prost, care este furat sau de la care se obține vreun avantaj. –
2. (
Arg.) Ins, tip.
Germ. Freier „pretendent, logodnic” (Graur,
GS, VI, 335),
cf. pol. frajerz „logodnic” (Graur,
BL, IV, 82),
ceh. frajer (Berneker 283),
cr. frajar. Semantismul pare să se explice prin ideea că logodnicul este întotdeauna tras pe sfoară. După Vasiliu,
GS, VII, 114, din
germ. Freiherr „domn”.
Der. fraieri, vb. (a înșela, a trage pe sfoară, a escroca);
fraiereală, s. f. (escrocherie; lenevie);
fraierește, adv. (ca pungașii).
fraier (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fráier adj. m.,
s. m.,
pl. fráieri; adj. f.,
s. f. fráieră; pl. fráiere