frâu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRÂU, frâie, s. n. Totalitatea curelelor, împreună cu zăbala, care se pun pe capul și în gura unui cal (de călărie) spre a-l supune și a-l putea mâna. ◊
Loc. adj. Fără frâu = neînfrânat, lăsat (prea) liber; dezmățat. ◊
Expr. A-și pune frâu limbii (sau gurii) sau
a-și pune frâu la limbă = a vorbi cumpătat, cu prudență; a se reține de la vorbă.
A ține (pe cineva)
în frâu = a domoli avântul sau pornirile cuiva.
A ține (pe cineva)
în șapte (sau
nouă)
frâie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lăsa nici o libertate.
A da (cuiva sau la ceva)
frâu liber (sau
slobod) = a lăsa în voie.
A pune (în) frâu = a stăvili; a înfrâna, a stăpâni. ♦
Fig. (Cu
pl. frâne) Conducere politică. [
Pl. și
frâne, (rar)
frâuri] –
Lat. frenum.frâu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!frâu s. n.,
art. frấul; pl. frấiefrâu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)frâu n.
1. curele ce se pun pe capul calului împreună cu lanțul de fier în gură spre a-l mâna;
2. fig. ceeace oprește, ceeace reține:
a pune un frâu pasiunilor. [Lat. FRENUM].