folos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FOLÓS, foloase, s. n. Câștig moral sau material; avantaj, profit, haznă, folosință. ◊
Loc. adj.,
adv. În (sau
spre, pentru) folosul cuiva = în interesul, în avantajul, spre binele cuiva.
Cu folos = în mod avantajos, cu profit.
De folos = folositor, avantajos. ◊
Expr. Ce folos? = la ce bun? degeaba. – Din
ngr. ófelos.folos (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)folós (foloáse), s. n. – Profit, avantaj, beneficiu, utilitate.
Ngr. ὄφελος, redus la φέλος (Cihac, II, 660; Murnu 25; Pușcariu,
Lr., 261). –
Der. folosi, vb. (a fi util; a sluji; a ajuta;
refl., a avea profit; a cîștiga, a beneficia; a se întrebuința);
folosință, s. f. (
înv., profit, utilitate; folosire; uzufruct);
folositor, adj. (util;
înv., îndatoritor, săritor);
nefolositor, adj. (inutil). – Din
rom. provine
rut. fol’os, fol’osyty (Miklosich,
Wander., 15; Candrea,
Elemente, 408).
folos (Dicționaru limbii românești, 1939)folós n.,
oase și
urĭ (mgr.
felós, vgr.
óphelos). Utilitate, cîștig, avantaj, profit.
De folos, folositor.
Cu folos, în mod folositor.
În folosu cuĭva, în beneficiu lui.
A trage foloase, a scoate cîștig, a folosi.
Ce folos de lapte gros?, ce folosește un lucru în care o calitate e nimicită de un defect (de ex., un om harnic, dar bețiv; o brînză bună în burduf de cîne [!])? – În Ps. Ș. și
fălos.folos (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)folós s. n.,
pl. foloásefolos (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)folos n.
1. câștig;
2. profit, utilitate. [Grec. bizantin FELÓS].