foarfecă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FOÁRFECĂ s. f. v. foarfece.foarfecă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)foárfecă (foárfeci), s. f. – Unealtă pentru tăiat. –
Mr. foarfică, megl. foarfiți. Lat. fŏrfĭcem (Pușcariu 633; Candrea-Dens., 624; REW 3435; DAR),
cf. it. forbici (
calabr. fórfica, puórfice, sard. forfige). La origine trebuie să fi fost un
pluralia tantum, de la
forficos; foarfecă este un
sing. analogic modern.
Der. forfeca, vb. (a tăia; a zdrobi; a mesteca), ar putea reprezenta direct.
lat. fŏrficāre (Pușcariu 632; Candrea-Dens., 625; DAR),
cf. astur. aforfegar (J. Malkiel,
Rom. Phil., IX, 65);
forfecar, s. m. (rădașcă);
forfecare, s. f. (rezistență tangențială);
forfecări, s. f. pl. (varietate de campanule);
forfecel, s. m. (insectă, Rhynchites cupreus);
forfecuță, s. f. (
dim. al lui
foarfecă; pasăre mică, Loxia curvirostra).
foarfecă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)foarfecă, foarfece s. f. (în fotbal) lovire a mingii printr-o mișcare de forfecare a picioarelor.
foarfecă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)foárfecă s. f., g.-d. art.
foárfecii; pl.
foarfecifoarfecă (Dicționaru limbii românești, 1939)foárfecă, V.
foarfece.