foarfece (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FOÁRFECE, foarfece, s. n. 1. Unealtă sau mașină unealtă pentru tăiat, acționată manual sau mecanic, compusă din două lame tăioase suprapuse, având fiecare câte un mâner inelar și fiind unite între ele la mijloc cu un șurub. ♦ (În forma
foarfecă) Săritură care se execută ridicând picioarele unul după altul, ca mișcarea lamelor unui foarfece, practicată în unele sporturi.
2. (Ec.; în sintagma)
Foarfeca sau
foarfecele prețurilor = decalaj între diferite prețuri.
3. Nod marinăresc format din două sau din trei bucle, folosit la legarea unei parâme.
4. (
Bot.; în compusul)
Foarfeca-bălții = plantă acvatică (
submersă), cu frunze rigide dințate, cu flori albe, deschise la suprafața apei
(Stratiotes aloides). [
Var.:
foárfecă, foarfeci, s. f.,
foárfec s. m.] –
Lat. forfex, -icis.foarfece (Dicționaru limbii românești, 1939)foárfece (
oa dift.) n., pl. tot așa, ca
nume, foale, clește (lat.
fŏrfex, fórficis a.î, d.
fŏrceps, fórcipis, clește, din *
formiceps [
fŏrmus, ferbinte [!], și
capere, a apuca]; it.
fórbici, fr.
forces. V.
forceps, principe, încap, încep). Un instrument compus din doŭă cuțite unite pintr´un [!] cuĭ și care se strîng ca niște fălcĭ cînd tăĭem cu ele pînză, hîrtie, ĭarbă, ș. a. – Se zice ob.
foarfecele mele (pl.), care a fost considerat ca un f. pl. Apoĭ, nearticulat, s´a zis
foarfecĭ, și de aci un noŭ f.
foarfecă, pl.
ĭ (saŭ direct după lat.
forfex [f.], ca
salcă, nucă).