foale (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FOÁLE, foale, s. n. 1. Aparat care folosește la comprimarea și la suflarea aerului cu ajutorul unei camere cu burduf de piele cu pereți plisați, acționată prin mânere sau printr-un sistem de pârghii. ♦ Burduf plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonică etc.). ♦ Sac primitiv făcut din pielea unor animale; burduf.
2. (
Reg.,
fam.) Abdomen. [
Var.: (
1)
foi s. m.] –
Lat. follis.foale (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)foále s. n. pl. –
1. Aparat care servește la suflarea aerului. –
2. Burduf. –
3. Pîntece, burtă, stomac. –
Mr. foaie, fol’, megl. foale, fol’uri, istr. foie, fol’. Lat. fŏllis (Pușcariu 629; Candrea-Dens., 614; REW 3422; DAR);
cf. it.,
port. folle, prov.,
v. fr. fol, sp. fuellle. Sing. m., este rar și
înv. Cu sensul de „burtă” nu pare necesară ipoteza unei legături cu
bg. mešina „burduf” și „burtă” (G. Reichenkron,
Z. slaw. Phil., XVII (1940), p. 156; Rohlfs,
Differenzierung, 24).
Der. foaleș, adj. (burtos);
folar, s. n. (pieptar din blană de miel);
folar, s. m. (
înv., perceptor al dării pe brînza de burduf);
folărit, s. n. (dare pe brînză,
sec. XVII);
folcel, s. n. (
înv., burduf mic),
der. cu
suf. -
cel, cf. măricel (după Pușcariu 638; Candrea-Dens., 615; și DAR, din
lat. *fŏlicellus);
folcuț, s. n. (burduf mic);
folte, s. m. (burtos), a cărui
der. nu pare clară (după Candrea-Dens., 614 și DAR, format pe baza lui
burtea);
foltic, adj. (
Mold.,
mîncău);
folticos, adj. (burtos; diform, slut), după o ipoteză riscantă a lui Bogrea,
Dacor., I, 260, provine din
ngr. φορτιϰός „grosolan”;
înfoltit, adj. (burtos). –
Cf. fuior, înfuleca.foale (Dicționar de argou al limbii române, 2007)foale s. f. pl. 1. (
reg.) abdomen, burtă; stomac.
2. (
pop.) plămâni.
3. (
glum.) sâni mari de femeie.
4. (
intl.) acordeon.
foale (Dicționaru limbii românești, 1939)foále n., pl. tot
foale [ca
foarfece], și vechĭ m., pl.
foĭ (lat.
fŏllis, it. pg.
folle, pv. vfr.
fol, sp.
fuele, toate m. Din pl.
foĭ vine mold.
foĭ, pl.
foĭurĭ).
Vest. Burduf de suflat (ca cel de la cimpoĭ, de la armonică, de la orgă și maĭ ales cel cu care suflă ferariĭ în foc ca să-l aprindă orĭ tipografiĭ în lăzile cu litere ca să înlăture colbu).
Fig. Iron. Burtă, bărdăhan:
umple-țĭ foalele, măĭ!foale (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)foále, s.n., pl. – Pântece, burtă, stomac. – Lat. follis „foale (pentru foc); burduf„.
foale (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)foále s. n.,
pl. foálefoale (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)foale m. (pl.
foi)
1. unealtă de suflat sau de făcut vânt:
umfla din foale s´aprinză focul; a da cuiva pe foi, a mustra, a maltrata pe cineva:
voì să-i dea pe foi, pentrucă nu îngrijise grădina ISP.;
2. uger:
vin nou în foi vechi; 3. pântece mare, burtă grasă. [Lat. FOLLEM].