flăcău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FLĂCẮU, flăcăi, s. m. Tânăr neînsurat; fecior, june. ◊
Flăcău tomnatic (sau
stătut) = bărbat care a trecut de prima tinerețe și nu s-a însurat. –
Cf. sl. chlakŭ „holtei”.
flăcău (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)flăcắu (flăcắi), s. m. 1. Tânăr, băiat.
2. Bărbat necăsătorit, burlac. – De la
făt, cu
suf. -lău (ca
fătălău de la
fată). Rezultatul, *
fătlău, a trecut normal la *
făclău, cf. cotli >
cocli, pantlică >
panglică; iar forma *
făclău trebuie să fi suferit o metateză, nu numai fiind normală într-un astfel de caz (
cf. potlog >
plotog, poclon >
plocon, picro- >
prico-, etc.), ci și datorită valorii expresive a grupului
fl. Celelalte explicații nu sunt satisfăcătoare: din
sl. chlakŭ „burlac” (Cihac, II, 109; Conev 58; Philippide,
Principii, 154), sau de la
fleac (Pușcariu,
Dacor., II, 600), ipoteză inadmisibilă; astfel încât
DAR dă etimonul necunoscut. –
Der. flăcăí, vb. (a duce o viață de burlac);
flăcăiándru, s. m. (flăcău);
flăcăíe, s. f. (rar, burlăcie);
flăcăíme, s. f. (tinerețe). Din
rom. provine
ucr. flekaw (Miklosich,
Wander., 15). – [
3416]
flăcău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)flăcắu s. m.,
art. flăcắul; pl. flăcắi, art. flăcắiiflăcău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)flăcău m.
1. june adult (până la 25 de ani);
2. tânăr neînsurat:
un flăcău tomnatec. [Tras din slav. HLAKŬ].
flăcăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)flăcắŭ și (Mold.) și
flecắŭ m. (d.
fleac, flecar, care apoĭ șĭ-a luat un înț. maĭ bun, ca și
copil și
burlac. D. rom. vine ung.
filkó, servitor. Cp. cu
hojmalăŭ). Tînăr adult (16-24 de anĭ) la țară. Holteĭ:
flăcăŭ tomnatic. V.
fecĭor.