fluturel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FLUTURÉL, fluturei, s. m. 1. Fluturaș (
1).
2. (La
pl.) Plantă erbacee ornamentală, cu flori reunite în capitule mari, galbene în partea superioară, purpurii la bază
(Gaillardia aristata). –
Fluture +
suf. -el.fluturel (Dicționaru limbii românești, 1939)fluturél m., pl.
eĭ. Fluture mic.
fluturel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fluturél s. m.,
pl. fluturéi, art. fluturéii