fluturare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FLUTURÁRE, fluturări, s. f. 1. Acțiunea de
a flutura și rezultatul ei; fâlfâire, fluturat.
2. Oscilație a structurilor elastice ale unui avion, produsă de forțele aerodinamice. –
V. flutura.fluturare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fluturáre s. f.,
g.-d. art. fluturắrii; pl. fluturắri