flutur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FLÚTUR s. m. v. fluture.flutur (Dicționaru limbii românești, 1939)flútur, a
-á v. intr. (lat.
fluctulare [Lbk]. Cp. cu germ.
flattern, maĭ vechĭ
flutteren și
flotern, precum și cu
fîlfîĭ, fluid și
flux. V.
fluture). Fîlfîĭ, mă mișc în vînt (vorbind de aripĭ, steagurĭ ș. a.). V. tr. Fac să fîlfîĭe (aripile, pînza):
a flutura o basma la plecarea trenuluĭ (impropriŭ despre arme:
a flutura o sabie, a o agita).
Rar (după
fluĭer). Fluĭer. – Și
flúștur și
flĭúștur.