fluorură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FLUORÚRĂ, fluoruri, s. f. Compus al fluorului cu un element chimic sau cu un radical organic; sare a acidului fluorhidric. [
Pr.:
flu-o-] – Din
fr. fluorure.fluorură (Dicționar de neologisme, 1986)FLUORÚRĂ s.f. 1. Compus al fluorului cu un metal sau cu un radical organic.
2. Sare a acidului fluorhidric. [Pron.
flu-o-. / < fr.
fluorure].
fluorură (Marele dicționar de neologisme, 2000)FLUORÚRĂ s. f. compus al fluorului cu diferite elemente sau radicali organici; sare a acidului fluorhidric. (< fr.
fluorure)
fluorură (Dicționaru limbii românești, 1939)*fluorúră f., pl.
ĭ. Chim. Un compus binar al fluoruluĭ.
fluorură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fluorúră (flu-o-) s. f.,
g.-d. art. fluorúrii; pl. fluorúri