flecușteț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FLECUȘTÉȚ, flecuștețe, s. n. Diminutiv al lui
fleac1; fleculeț. – Din
fleac1.flecușteț (Dicționaru limbii românești, 1939)flecuștéț n., pl.
e, și
-eáță f., pl.
ețe (d.
fleac).
Mold. Iron. Lucru mic, neînsemnat. Om mic, neînsemnat:
cine-ĭ flecuștețu ista? V.
fîșneț.flecușteț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)flecuștéț s. n.,
pl. flecuștéțe