flaut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FLÁUT, flaute, s. n. Instrument muzical de suflat alcătuit dintr-un cilindru îngust de lemn sau de metal, prevăzut cu găuri și cu clape. ◊
Flaut piccolo = flaut de dimensiuni mai mici, care emite sunete foarte înalte; piculină. [
Pr.:
fla-ut. –
Pl. și: (
m.)
flauți] – Din
it. flauto.flaut (Dicționar de neologisme, 1986)FLÁUT s.n. Instrument de suflat, alcătuit dintr-un tub lung de lemn sau de metal, cu găuri și clape. [Pron.
fla-ut, pl.
-ute, (s.m.)
-uți. / < it.
flauto].
flaut (Marele dicționar de neologisme, 2000)FLÁUT s. n. instrument muzical de suflat, format dintr-un tub lung de lemn sau de metal, terminat la un capăt cu găuri și clape. ♦ ~ piccolo = piculină. (< it.
flauto)
flaut (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fláut (-te), s. n. – Instrument muzical de suflat alcătuit dintr-un cilindru îngust prevăzut cu găuri și clape. –
Mr. flaută. It. flauto (
sec. XIX),
cf. ngr. φλάουτος,
tc. flaota.flaut (Dicționar de argou al limbii române, 2007)flaut, flauturi s. n. gură.
flaut (Dicționaru limbii românești, 1939)*fláut n., pl.
e (it.
fláuto, fr.
flûte, d. vfr.
flaüter, îld.
flatuer, d. lat.
flatus, suflare. E un imit., ca și
fluĭer, su-flu, fluture, flacără). Fluĭer cu clape. V.
piculină.flaut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fláut (fla-ut)
s. n.,
pl. fláuteflaut (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)flaut n. fluer cu gura laterală.