flagrant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FLAGRÁNT, -Ă, flagranți, -te, adj. Care sare în ochi; izbitor, evident. ◊
Flagrant delict = infracțiune descoperită în momentul savârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat. – Din
fr. flagrant.flagrant (Dicționar de neologisme, 1986)FLAGRÁNT, -Ă adj. Evident, izbitor, incontestabil. ◊
Flagrant delict = delict descoperit în momentul făptuirii lui sau înainte ca efectele lui să fi trecut. [< fr.
flagrant].
flagrant (Marele dicționar de neologisme, 2000)FLAGRÁNT, -Ă adj. evident, izbitor. ♦ ~ delict = delict descoperit în momentul sau îndată după făptuirea lui. (< fr.
flagrant, lat.
flagrans)
flagrant (Dicționaru limbii românești, 1939)*flagránt, -ă adj. (lat.
flágrans, -ántis, d.
flagrare, a arde). Comis chear [!] atuncĭ.
Delict flagrant saŭ
flagrant delict, delict, manifest, proaspăt.
Prins în flagrant delict de furt, prins chear în momentu cînd fura, asupra faptuluĭ.
flagrant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)flagránt (izbitor, evident)
(fla-grant)
adj. m.,
pl. flagránți; f. flagrántă, pl. flagránteflagrant (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)flagrant a. comis în acea clipă:
flagrant delict, prins asupra faptului.