flagel - explicat in DEX

flagel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s. n., (3, 4) flageli, s. m. 1. S. n. (Rar) Bici: mănunchi de nuiele folosit pentru flagelări. 2. S. n. Fig. Calamitate, dezastru: spec. boală, epidemie, molimă. 3. S. m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare și la spermatozoizi care servește ca organ de locomoție. 4. S. m. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [Pl. și: flagele] – Din lat. flagellum.

flagel (Dicționar de neologisme, 1986)
FLAGÉL s.n. 1. (Rar) Bici; mănunchi de nuiele cu care era bătut cineva. 2. (Fig.) Nenorocire mare, dezastru, calamitate, molimă, boală. // s.m. 1. Prelungire protoplasmatică filamentoasă cu ajutorul căreia anumite celule (protozoare, spermatozoizi etc.) se mișcă într-un mediu lichid. 2. Excrescență care ia naștere din tulpină și se extinde la suprafața pământului, dând frunze și rădăcini și înflorind abia în al doilea an. [< lat., fr. flagellum].

flagel (Marele dicționar de neologisme, 2000)
FLAGÉL I. s. n. 1. (ant.) bici; mănunchi de nuiele cu care era bătut cineva. 2. (fig.) nenorocire mare, dezastru, calamitate, boală. II. s. m. 1. filament mobil, la unele protozoare și spermatozoizi, la unele celule ori gameți (la alge) ca organ de locomoție. 2. tulpină secundară, uneori floriferă. ◊ ramură filiformă (la briofite). (< fr. flagelle, lat. flagellum)

flagel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
flagél (-le), s. n. – Dezastru, calamitate. Lat. flagellum (sec. XIX). – Der. (din fr.) flagela, vb.; flagelant, adj.

flagel (Dicționaru limbii românești, 1939)
*flagél n., pl. e (lat. flagellum, dimin. d. flagrum, bicĭ, d. flagrare, a arde. V. flacără). Calamitate, pacoste: cĭuma e un flagel. Flagelu luĭ Dumnezeŭ, bicĭu, mînia luĭ Dumnezeŭ (cum era Atila).

flagel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
flagél¹ (bot., zool.) s. m., pl. flagéli

flagel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
flagél² (bici, calamitate) s. n., pl. flagéluri

flagel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
flagel n. 1. biciu cu patru curele împletite (cu cari Romanii își băteau sclavii): flagelul cumplit și nodoros AL.; 2. fig. ce-i funest și groaznic: Atila, flagelul lui D-zeu.