flacără (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FLÁCĂRĂ, flăcări, s. f. 1. Masă liberă de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și care arde cu dezvoltare de căldură și de lumină; parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins; pară
1, văpaie; flamă. ◊
Expr. A fi în flăcări = a arde puternic, a fi cuprins de flăcări.
2. Fig. Înflăcărare, pasiune; căldură; strălucire. [
Pl. și:
flacări, flacăre] –
Lat. *flaccula (=
facula).