flăcăuan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FLĂCĂUÁN, flăcăuani, s. m. (
Reg.) Flăcăiandru. [
Pr.:
-că-uan] –
Flăcău +
suf. -an.flăcăuan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)flăcăuán (
reg.)
s. m.,
pl. flăcăuániflăcăŭan (Dicționaru limbii românești, 1939)flăcăŭán m. Flăcăŭ maĭ dezvoltat, maĭ mare.