flăcăraie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FLĂCĂRÁIE s. f. 1. Flacără mare; vâlvătaie, pălălaie, flăcărie.
2. Flăcări produse de arderea hidrogenului degajat din corpuri în descompunere și care apar uneori pe pământ, mai ales deasupra locurilor mocirloase. –
Flacără +
suf. -aie.flăcăraĭe (Dicționaru limbii românești, 1939)flăcăráĭe f. Mare flacără. V.
pălălaĭe.flăcăraie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)flăcăráie (rar)
s. f.,
art. flăcăráia, g.-d. art. flăcăráieiflăcăraie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)flăcăraie f.
1. flacără mare;
2. pl. flacări ușoare cari se degajază noaptea din locurile mlăștinoase.