fituì - explicat in DEX

fitui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FITUÍ, fituiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) consuma¹, a (se) termina. – Fit + suf. -ui.

fitui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
fituí, fituiésc, vb. IV (pop.) 1. a achita (o datorie). 2. (refl.) a se sfârși, a se termina, a se isprăvi. 3. a da gata (banii), a cheltui tot, a mânca banii.

fitui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
fituí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fituiésc, imperf. 3 sg. fituiá; conj. prez. 3 să fituiáscă

fituì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
fituì v. 1. a achita: m’am fituit cu el; 2. fig. a stoarce prin amăgire; 3. a sfârși cu totul: bucatele se fituiră într’o clipă ISP. [V. cfituì].