firfiric (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FIRFIRÍC, firfirici, s. m. Monedă mică de argint, a cărei valoare a variat în timp și în spațiu; băncuță. [
Var.:
firfiríg s. m.,
firfirícă s. f.] –
Et. nec.firfiric (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)firfiríc s. m.,
pl. firfirícifirfiric (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)firfiric n. od. mică monedă austriacă de argint în valoare de 15 parale:
dă bacșiș un firfiric AL. [Tr.
feferic, groșiță = sas. FIFER (nemț.
Fünfer), cu finalul analogic din
sfanțic].
firfiric (Dicționaru limbii românești, 1939)fi(r)firíc și
-íg și (vechĭ)
filfiríc m. (turc.
firfiri, purpuriŭ, d. gr.
porfyra, purpură, cu term. din
irmilic. După alțiĭ, d. sas.
fifer, germ.
fünfer, ban de 5, cu term. din
sfánțic, saŭ d. germ.
pfifferling, „rîșcov” și „fleac”). Cp. și cu curdu
filfilik, pilpiluk, fluture).
Munt. Bănuț de aur (cum se obișnuĭa să se dăruĭască pruncilor la botez). Pĭesă de 50 de banĭ, băncuță.
Mold. Pĭesă de 15 parale (numită și
puișor), ĭar în ultimu timp și astăzĭ încă, gologan de 10, maĭ ales cum eraŭ, pînă pe la 1900, ceĭ de aramă.
Trans. O veche monetă [!] austriacă de argint de 10 și 20 de crăițarĭ (numită și pițulă și băncuță). – În Trans. și
feferic. În Nț. (după spusa unuĭ bătrîn)
ferfelic, pĭesă de 2 francĭ. În Munt. și
firfirică (CL. 1910, 547) și
-ígă, pl.
ĭ.