fireș (Dicționaru limbii românești, 1939)fíreș, -ă adj. (d.
fire).
Vechĭ. Natural, nelegitim, bastard:
copil fireș. Fizic. Originar, original, autentic, curat:
hirișĭ Romanĭ (Cant.). Propriŭ. – În est
hireș și
hiriș. Iron. Hiriș-pohiriș (V-
po-), pur:
Țigan hiriș-pohiriș. V.
getbeget, liștaĭ, ireș.