fire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÍRE, firi, s. f. 1. Mediul natural (împreună cu ființele care trăiesc în el). ◊
Loc. adv. Peste fire = extraordinar; în cel mai înalt grad.
2. Structură psihică și morală a unei ființe; caracter, temperament.
3. Minte, cuget; cumpăt. ◊
Loc. adj. În toată firea = ajuns la dezvoltare deplină, matur; în deplinătatea facultăților mintale, serios. ◊
Expr. A-și veni în fire = a-și reveni (după un șoc, o emoție puternică, un leșin).
A scoate (pe cineva)
din fire = a enerva (pe cineva), a înfuria, a scoate din sărite, din răbdări.
A-și ține (sau
a-și păstra)
firea = a se stăpâni, a-și păstra cumpătul.
A-și pierde firea sau
a se pierde cu firea = a nu se mai putea stăpâni, a-și pierde cumpătul.
A se prăpădi cu firea = a face tot posibilul; a se strădui; a se consuma foarte mult sufletește. –
V. fi.fire (Dicționaru limbii românești, 1939)fíre f. (inf. lung. d.
sînt, a fi). Natură, caracter, fel:
om bun la fire (saŭ
din fire). Ființă (Vechĭ):
toată firea (adică
toate ființele). Menstruațiune (Mold.).
Om tare de fire, tare de caracter.
Om maĭ de fire (Vechĭ), nobil.
A-țĭ veni în fire, a-țĭ relua curaju, spiritu, puterea.
A te trece cu firea, a lua un lucru prea în serios, a merge prea departe cu munca, cu obrăznicia ș. a.
A ĭeși din fire, a-țĭ perde [!] cumpătu, a te înfuria, a înebuni.
A-țĭ ține firea, a nu te emoționa, a rămînea rece.
A-țĭ perde firea saŭ
a te perde cu firea, a-țĭ perde cumpătu, sărita, capu.
A te frămînta cu firea, a-țĭ frămînta capu, mintea.
Maĭ pe sus de fire, supranatural.
Peste fire, excesiv, extrem. – Est. Pop.
hire.fire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fíre s. f.,
g.-d. art. fírii; pl. firifire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fire f. acțiunea de a fi și rezultatul ei:
1. natură proprie, caracter esențial:
om bun de fire; 2. ființă:
a-și veni în fire; 3. cumpăt, minte:
a se pierde cu firea, a ieși din fire. [V.
(a) fi].