filo (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FILO- Element de compunere însemnând „prieten”, „iubitor”, care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din
fr. philo-.filo (Dicționar de neologisme, 1986)FILO1- Element prim de compunere savantă cu semnificația „prieten”, „amator”; „iubitor de”, „a prefera”, „a iubi”. [Var.
fil-. / < fr.
philo-, it.
filo-, cf. gr.
philos – prieten].
filo (Dicționar de neologisme, 1986)FILO2- Element prim de compunere savantă cu semnificația „trib”, „neam”. [< fr.
phylo-, it.
filo-, cf. gr.
phyle – trib].
filo (Dicționar de neologisme, 1986)FILO3- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) frunză”. [< fr.
phyllo-, it.
fillo-, cf. gr.
phyllon].
filo (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)filo- – Prefix care indică iubire sau simpatie.
Gr. φιλο- „iubitor”, în general prin intermediul
fr. Ca în
fr., se poate folosi uneori la sfîrșitul cuvintelor:
filogrec sau
grecofil, filorus sau
rusofil.filo (Marele dicționar de neologisme, 2000)FILO1-, -FILÍE elem. „trib, neam, specie, rasă”. (< fr.
phylo-, -phylie, cf.
gr. phylon)
filo (Marele dicționar de neologisme, 2000)FILO2-, -FÍL (Ă), -FILÍE elem. „frunză”. (< fr.
phyllo, -phylle, -phyllie, cf.
gr. phyllon)
filo (Marele dicționar de neologisme, 2000)FILO3- elem. fil
3(o)-.