filieră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FILIÉRĂ, filiere, s. f. 1. Placă de oțel prin care se trage în fire (sau în bare) un material (metalic) ductil. ♦ Piesă de metal cilindrică, având fundul prevăzut cu orificii, prin care se trage în fire soluția de mătase artificială sau de fibre textile obținută pe cale chimică.
2. Dispozitiv folosit pentru tăierea unui filet (
1).
3. Fig. Succesiune de mijloace, de trepte, de etape etc. care intervin până la un anumit rezultat. [
Pr.:
-li-e-] – Din
fr. filière.filieră (Dicționar de neologisme, 1986)FILIÉRĂ s.f. 1. Piesă cu găuri prin care se trage un material în fire sau în bare. ♦ Piesă prevăzută cu găuri foarte mici care servește la filarea mătăsii artificiale. ♦ Orificiu prin care o omidă sau un paianjen emite firul de mătase.
2. Dispozitiv pentru tăierea unui ghivent.
3. (
Fig.) Drum, cale, fir, succesiune, mijlocire. ♦ Succesiunea gradelor într-o carieră. [Pron.
-li-e-. / < fr.
filière, cf. it.
filiera].
filieră (Marele dicționar de neologisme, 2000)FILIÉRĂ s. f. 1. dispozitiv pentru tăierea filetelor (1) sau pentru trefilarea sârmei. 2. piesă prevăzută cu găuri foarte mici care servește la filarea mătăsii artificiale; duză (3). 3. orificiu prin care o omidă sau un păianjen secretă firul de mătase. 4. (fig.) drum, cale, fir, mijlocire. ◊ succesiune a gradelor într-o carieră. (< fr.
filière)
filieră (Dicționaru limbii românești, 1939)*filiéră f., pl.
e (fr.
filière, d.
fil, fir). Un instrument de oțel de supțiat [!] firele metalice. Porii pin [!] care unele insecte scot pînza.
Fig. Serie de formalitățĭ, de obstacule [!] peste care trebuĭe să trecĭ pînă să ajungĭ la scop.
filieră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)filiéră (-li-e-) s. f.,
g.-d. art. filiérei; pl. filiérefilieră (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)filieră f.
1. străcurătoare;
2. fig. serie de formalități, de obstacole.