figura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FIGURÁ, figurez, vb. I.
1. Intranz. A fi prezent undeva, a lua parte la ceva. ♦ A se afla înregistrat, înscris undeva.
2. Tranz. (Rar) A înfățișa ceva (în artele plastice).
3. Tranz. (Franțuzism
înv.; construit cu dativul) A-și închipui, a-și imagina. – Din
fr. figurer.figura (Dicționar de neologisme, 1986)FIGURÁ vb. I. 1. intr. A fi prezent fizic, a fi de față undeva, a lua parte la ceva; a fi pe o listă.
2. intr. A face figurație în teatru.
3. tr. A ilustra, a reprezenta ceva (în artele plastice); a imagina, a închipui. [< fr.
figurer, it., lat.
figurare].
figura (Marele dicționar de neologisme, 2000)FIGURÁ vb. I. intr. 1. a fi prezent undeva, a lua parte la ceva; a fi pe o listă. 2. a face figurație în teatru. II. tr. a ilustra, a reprezenta ceva (în artele plastice); a imagina. (< fr.
figurer, lat.
figurare)
figura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)figurá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
figureázăfigurà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)figurà v.
1. a reprezenta prin pictură sau sculptură:
a figura un templu; 2. a reprezenta alegoric:
mitologia figurează Timpul ca un moșneag cu coasa în mână; 3. a fi de față:
a figura la o serbare.