fie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÍE1 conj. 1. (În corelație cu sine însuși sau cu „or” și „sau”, introduce o propoziție disjunctivă, exprimând nu numai alternanța sau opoziția, ci și o nuanță de condiție) Ori... ori...
2. (Urmat de „și” introduce o propoziție concesivă) Chiar (și), măcar. –
Lat. fiat.fie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÍE2 s. f. (
Înv.; azi
pop., urmat de un
adj. pos. sg.) Fiică.
A fost fie-sa pe la noi. –
Lat. filia.fie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fíe (-íi), s. f. – Fiică, fată. –
Var. fiie, fiiă, (Bihor)
hie. Mr. hil’e, megl. iil’e. Lat. fῑlia (DAR),
cf. it. figlia (
v. lomb. fiia),
fr. fille, sp. hija, port. filha. Cuvînt
înv. (
cf. ALR 193), supraviețuiește curent în expresia
fie-mea, fie-ta, fie-sa; cf. și
fă. –
Der. fiică (
var. fică),
s. f., formație
dim. cu
suf. -
ică, ca în
fetică, mătușică (analogia cu
maică, sugerată de DAR, nu prezintă interes); este cuvînt care l-a înlocuit pe cel anterior.
Cf. fiu, fă.fie (Dicționaru limbii românești, 1939)1) fíe f. (lat.
filia, it.
figlia, fr.
fille, sp.
hija, pg.
filha. V.
fiu). Fiică (numaĭ în locuțiunile
fie-mea, fie-ta și
fie-sa).
fie (Dicționaru limbii românești, 1939)2) fíe conj. (conj. d.
sînt). Orĭ, saŭ, indiferent dacă:
toțĭ oameniĭ, fie tinerĭ, fie bătrînĭ. Interj. Și dacă, nu-maĭ pasă, primesc, admit:
Fugĭ, că te vede! – Fie!.fie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fíe1 conjcț.fie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fíe2 vb. v. fifie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fie ! int. exprimă o consimțire: primesc, mă învoiesc ! [V.
fi].
fie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fie f. fiică:
fie-sa. [Lat. FILIA].