fiastru (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fiástru (fiáștri), s. m. – Fiu vitreg. –
Mr. h’il’astru. Lat. filiaster (Pușcariu 602; Candrea-Dens., 600; REW 3295; Philippide, II, 642; DAR),
cf. alb. thieštrë, it. figliastro, sp. hijastro. Înv. (Iordan,
BF, VI, 10, consideră că nu este vorba de un cuvînt popular, ci de un termen juridic, ceea ce nu este sigur). –
Der. fiastră, s. f. (fiică vitregă), care de asemenea poate reprezenta direct.
lat. fῑliastra.fiastru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fiástru (
înv.)
(fi-as-) s. m.,
art. fiástrul; pl. fiáștri, art. fiáștriifiastru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fiastru m.
1. fiu vitreg:
piară toți fiastri ! oastea a strigat BOL.;
2. fig.
nu-ți mai scurge ochii tineri, dulcii cerului fiastri EM. [Lat. FILIASTRUM].