festă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÉSTĂ, feste, s. f. Păcăleală, farsă. ◊
Expr. A face (sau
a juca etc.)
o festă sau
festa (cuiva) = a păcăli (pe cineva). – Din
it. festa.festă (Dicționar de neologisme, 1986)FÉSTĂ s.f. Păcăleală. ◊
A juca (cuiva) o festă = a păcăli pe cineva. [< it.
festa].
festă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)féstă (féste), s. f. – Glumă, păcăleală, farsă.
It. festa, sp. fiesta, cu sensul special de „glumă”, intrat probabil pe filieră orientală,
cf. ngr. φέστα „sărbătoare” (DAR),
sb. fësta„banchet”.
festă (Marele dicționar de neologisme, 2000)FÉSTĂ s. f. păcăleală, farsă. (< it.
festa)
festă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)festă, feste s. f. 1. farsă.
2. neplăcere, necaz.
festă (Dicționaru limbii românești, 1939)*féstă f., pl.
e (probabil d. it.
festa, sărbătoare). Renghĭ, farsă, păcăleală:
a juca o festă cuĭva.festă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)féstă s. f.,
g.-d. art. féstei; pl. féstefestă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)festă f. faptă vicleană, poznă:
am jurat să-i fac feste peste feste AL. [Cf. pol. FEST, sărbătoare (din nemț.
Fest), în sens de petrecere].