fes (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FES, fesuri, s. n. Acoperământ al capului pentru bărbați, de forma unui trunchi de con, făcut din pâslă sau postav (roșu) și adesea împodobit cu un ciucure, purtat mai ales de musulmani. ◊
Expr. (
Fam.)
Interesul poartă fesul, se spune la adresa celui care face anumite acțiuni numai pentru a dobândi avantaje.
A-i turti (cuiva)
fesul = a face pe cineva să rămână uimit în fața unei prostii săvârșite; a comite o mare prostie. ♦ Căciuliță croșetată sau calotă de fetru purtată (de femei și de copii) pe vârful capului. – Din
tc. fes.fes (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fes (fésuri), s. n. – Acoperămînt al capului pentru bărbați, purtat mai ales de turci. –
Mr. fese,megl. fes. Tc. fes (Șeineanu, II, 170; Lokotsch 596; Ronzevalle 124),
cf. ngr. φέσι,
alb. fesë, bg. fes, fr.,
sp. fez. –
Der. fesușor, s. m. (varietate de coșenilă, Porphyrophora Polonica).
fes (Dicționaru limbii românești, 1939)fes n., pl.
urĭ (turc.
fes, d. orașu
Fez din Maroc). Un fel de bonetă roșie de lînă de forma unuĭ con truncheat pe care o poartă musulmanii. (Azĭ, în Turcia, e interzis a maĭ purta fes. Odinioară, și boĭeriĭ îl purtaŭ pe supt [!]
ișlic. Apoĭ a rămas la lăutarĭ, ĭar azĭ se maĭ vede rar pin [!] vest și sudu Moldoveĭ purtat de țărăncele măritate (V.
călță). Tot fes se numește și tichia neagră pe care o poartă pe supt pălărie Jidaniĭ habotnicĭ.
Fam. A-ĭ turti cuĭva fesu, a-l lovi c´o vorbă, „a-l lovi în pălărie”.
Interesu poartă fesu, interesu e cauza tuturor faptelor.
fes (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)FÉS (FEZ, FᾹS), oraș în N Marocului; 1
mil. loc. (1990, cu suburbiile). Nod de comunicații. Aeroport internațional.
Ind. textilă,
piel., chimică,
alim. și a parfumurilor. Produse din metal. Centru religios. Monumente de arhitectură islamică (moscheea Qarawiyin,
sec. 9, cea mai veche din Africa, cu universitate musulmană din anul 859). Muzeu. Întemeiat în
sec. 8.
fes (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fes s. n.,
pl. fésurifes (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fes n.
1. scufie roșie cu un moț în creștet, purtată de Turci sub turban (ca odinioară de boieri sub ișlic):
pe din dosul fesului unde-i cald ciocoiului POP.;
2. scufie analogă purtată în urmă de lăutari:
boieru îmi umplea fesu de galbeni și-i cântam AL.;
3. scufie albă purtată de cocoanele bătrâne sub testemelul cu bibiluri:
Kera Nastasia poartă fes alb AL.;
4. fes din dimie roșie purtat și azi de țărancele bătrâne (din județele dealungul Dunării):
am să-i duc babei un fes roșu și un tulpan CR. [Turc. FES].