ferăstrău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FERĂSTRẮU, ferăstraie, s. n. 1. Unealtă sau mașină-unealtă prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc de oțel (cu dinți ascuțiți), pusă în mișcare manual sau pe cale mecanică și folosită pentru tăiatul unor materiale (lemne, metale etc.).
2. Instrument muzical alcătuit dintr-o lamă de metal care se freacă cu un arcuș pentru a emite sunete. [
Var.: (
1)
ferestrắu, fierăstrắu, herăstrắu s. n.] –
Firiz +
suf. -ău (contaminat cu
fereastră sau
ferestrui).
ferăstrău (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ferăstrắu (-aíe), s. n. –
1. Unealtă prevăzută cu o lamă pentru tăiatul lemnelor. –
2. Joagăr. –
3. Plantă (Helianthemum vulgare). –
4. Nume vulgar al constelației Casiopeea.
Mag. fürészni „a tăia cu ferăstrăul”, prin intermediul
var. firisău, care presupune un prototip
mag. *
füresző (Pușcariu,
Dacor., VII, 467; Pușcariu,
Lr., 31; DAR;
cf. Cihac, II, 498; Gáldi,
Dict., 90); numele
mag. al uneltei este
füresz. Numeroase
var.:
feres(t)eu, feres(t)ău, heres(t)eu, herăs(tr)ău, fieres(t)eu, fierăs(tr)ău, ultimele prin încrucișare cu
fier. Sensul 4 pare a reprezenta alt cuvînt
mag. forasztὁ (Gáldi,
Dict., 129). –
Der. ferăst(r)ui (
var. fierăst(r)ui),
vb. (a tăia cu ferăstrăul). Din
mag. füresz „ferăstrău” derivă și
firesar, s. m. (insectă, Rynchites cupreus), și
firiz, s. n. (
Trans., ferăstrău de mînă).
ferăstrău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ferăstrắu v. fierăstrắu