fermenea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FERMENEÁ, fermenele, s. f. Haină scurtă făcută din stofă brodată cu fir sau cu mătase, uneori căptușită cu blană, pe care o purtau odinioară boierii peste anteriu; scurteică îmblănită cu blană de oaie, purtată de țărani. – Din
tc. fermene.fermenea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fermeneá (fermenéle), s. f. – Haină scurtă de catifea, cu mîneci lungi, folosită în trecut de boieri, iar astăzi de țărani. –
Mr. fermene. Tc. fermene (Șeineanu, II, 169; Meyer 100; Lokotsch 604),
cf. ngr. φέρμελη,
alb. fermelje, bg. fermene.fermenea (Dicționaru limbii românești, 1939)fermeneá f., pl.
ele (turc.
fermena, pop.
fermene).
Vechĭ. Un fel de ilic blănit pe care-l purtaŭ odată boĭeriĭ și-l maĭ poartă și azĭ țăraniĭ în Muntenia.
fermenea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fermeneá (
înv.)
s. f.,
art. fermeneáua, g.-d. art. fermenélei; pl. fermenéle, art. fermenélelefermeneà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fermeneà f.
1. od., scurteică cusută cu fir, cu sau fără blană (se purta de boieri în timpul verii):
boierii cei mari purtau vara fermeneaua scurtă GHICA;
2. camizol de atlaz al cocoanelor:
Arghira purta o fermenea de catifea neagră FIL.;
3. azi, în Muntenia, scurteică țărănească ce acopere numai pieptul și brațele. [Turc. FERMENÈ].