farmec (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fármec (fármece), s. n. –
1. Vrajă, vrăjitorie. –
2. Calități care atrag, șarm. –
Var. (
înv.)
farmăc. Mr. fărmác „venin”.
Gr. φάρμαϰον „venin”, direct (Murnu 24; Diculescu 474), sau prin intermediul
lat. pharmacum (Philippide,
Principii, 18; Pușcariu 583; Candrea-Dens., 551; REW 6462; DAR; Rosetti, I, 166;
cf. Șeineanu,
Semasiol., 188),
mr., direct din
ngr.,
cf. alb.,
bg. farmak „venin”.
Der. fermeca, vb. (a vrăji; a încînta; a seduce, a fascina);
fermecător, adj. (încîntător, seducător);
fermecător, s. m. (vrăjitor, vraci);
fermecătoreasă, s. f. (vrăjitoare);
fermecătoresc, adj. (ca vrăjitorii);
fermecătorie, s. f. (vrajă, farmece);
fermecătură, s. f. (vrajă, magie). –
Der. neol. farmacie, s. f., din
fr.;
farmacist, s. m., din
fr.