ferigă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÉRIGĂ, ferigi, s. f. Nume dat mai multor specii de criptogame vasculare cu frunze mari și dințate, pe dosul cărora se găsesc sporangi cu spori. [
Acc. și:
ferígă. –
Var.: (
reg.)
féregă s. f.] –
Lat. filix, -icis.ferigă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)férigă (-gi), s. f. –
1. Specie de plantă criptogamă cu frunze mari late. –
2. Plantă, Barba-caprei (Spiraea filipendula). –
Var. feregă (
înv.)
ferece, ferice. Mr. fearică. Lat. fĭlĭcem (Pușcariu 598; DAR; Candrea-Dens., 577),
cf. sard. filige. –
Der. firigea, s. f. (plantă, Barba-caprei, Spiraea filipendula). Din
rom. provine
pol. ferecina (Candrea,
Elemente, 406).
Cf. feliuță.ferigă (Dicționaru limbii românești, 1939)férigă f., pl.
ĭ (lat.
fĭlix, filicis; it.
felce. V.
ferece). Un gen de plante criptogame vasculare care cresc pin [!] pădurĭ pin locurĭ umede și umbroase (
polypódium și
aspídium [
filix mas, aculeátum, spinulósum ș. a.]). Cărbuniĭ de pămînt îs formațĭ în mare parte din ferigĭ, care odinioară eraŭ arborĭ giganticĭ. – Se numește și
spata draculuĭ. V.
năvalnic.ferigă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!ferígă s. f.,
g.-d. art. ferígii; pl. ferígi