fereca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FERECÁ, férec, vb. I.
Tranz. 1. A acoperi, total sau parțial, cu metal un obiect de lemn, spre a-i da rezistență și durabilitate; a întări un obiect (de lemn) prin legături metalice. ♦ A îmbrăca un obiect cu plăci din metal prețios, a împodobi ceva cu aur, argint sau pietre scumpe.
2. A lega cu fiare, cu lanțuri, în obezi etc. un om arestat sau condamnat; a încătușa.
3. A încuia, a zăvorî o ușă, o încăpere. ♦
Refl. (Despre oameni) A se închide sau a se izola în casă, fără să (mai) vadă pe nimeni.
4. A bate cu ciocanul pietrele de moară spre a le face crestături, șanțuri, zimți. ♦ A face zimți pe muchia unei monede; a zimțui. –
Lat. fabricare (apropiat de
fier).fereca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ferecá (férec, ferecát), vb. –
1. A pune obezi la roată. –
2. A pune garnituri de fier. –
3. A întări, a consolida. –
4. A pune în lanțuri. –
5. A încrusta, a face marchetărie. –
6. A placa. –
Var. înfereca, înferica. Mr. făric, făricare „a potcovi calul”,
megl. firicari. Lat. făbrĭcāre (Candrea-Dens., 571; REW 3294; Capidan,
Meglen., 126; DAR; Buescu,
RPF, III, 352), cu semantism normal, deoarece „a fabrica” însemna la origine „a lucra fierul”. Meyer,
Neugr. St., II, 16 și Pușcariu 597 preferau să plece de la
lat. *
ferricare. Cuvîntul
rom. lipsește la A. Rehmann,
Die Geschichte der technischen Begriffe fabrica
u. machina
in der roman. Sprachen, Münster 1935. –
Der. ferecătură, s. f. (garnitură de fier; fiare, lanțuri; placă; montare);
desfereca, vb. (a scoate lanțurile).
fereca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ferecá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
férecăferecà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ferecà v.
1. a garnisi cu fier, a strânge în cercuri de fier; 2. a îmbrăca cu fier sau cu alt metal:
icoana era ferecată cu argint; 3. a înlănțui, a lega în genere:
căruța era ferecată cu teie CR. [Lat. FABRICARE].