fercheș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÉRCHEȘ, -Ă, fercheși, -e, adj. (
Pop. și
fam.; despre oameni) Care are un aspect îngrijit; care se îmbracă cu grijă, elegant; gătit, dichisit. –
Et. nec.fercheș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fércheș (fércheșe), adj. – Elegant, dichisit.
Mag. fehérkés „albicios” (Drăganu,
Dacor., V, 352); s-a spus probabil la început despre fanții care obișnuiau să se pudreze. După Scriban, din
mag. felékes „elegant”; însă fonetismul nu este clar. –
Der. ferchezui, vb. (a dichisi; a găti; a curăța), care, după Cihac, II, 498 și Scriban, provine din
mag. felkendözni „a se sulemeni”, și al cărui al doilea sens este rezultat al unei confuzii cu
fercheteu.fercheș (Dicționaru limbii românești, 1939)fércheș, -ă adj. (ung.
felékes, a. î., infl. de
ferchezuĭesc 2).
Fam. Elegant, cochet, curățel, spălățel, sclivisit, bine îmbrăcat:
un tînăr fercheș. Galant, galantom [!], gentil, amabil. Adv. În mod fercheș:
s´a purtat fercheș. V.
levent, zarif.fercheș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fércheș (
pop.,
fam.)
adj. m.,
pl. fércheși; f. fércheșă, art. fércheșa, pl. fércheșefercheș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fercheș a. dichisit, scos din cutie. [Abstras din
ferchezuì].