fenomenalism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FENOMENALÍSM s. n. Concepție filozofică după care omul poate cunoaște numai latura exterioară a fenomenelor, nu esența lucrurilor, a proceselor etc. – Din
rus. fenomenalizm, fr. phénoménalisme.fenomenalism (Dicționar de neologisme, 1986)FENOMENALÍSM s.n. Concepție filozofică idealist-agnostică care susține că esența obiectelor este incognoscibilă, cunoașterii omenești fiindu-i accesibile numai manifestările exterioare ale lucrurilor, fenomenelor. V.
agnosticism. [Var.
fenomenism s.n. / < germ.
Phänomenalismus, rus.
fenomenalizm, fr.
phénoménalisme].
fenomenalism (Marele dicționar de neologisme, 2000)FENOMENALÍSM s. n. concepție filozofică idealistă potrivit căreia esența lucrurilor este incognoscibilă, cunoașterii omenești fiindu-i accesibile doar manifestările exterioare, fenomenele. (< germ.
Phänomenalismus, rus.
fenomenalizm, după fr.
phénoménisme)
fenomenalism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)FENOMENALÍSM (‹
germ.)
s. n. (
FILOZ.) Doctrină potrivit căreia numai fenomenele constituie obiectul cunoașterii pozitive sau științifice, lucru în sine incognoscibil (criticismul kantian, pozitivismul lui Compte, evoluționismul lui Spencer).
fenomenalism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fenomenalísm s. n.fenomenalism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fenomenalism n. sistemă filozofică după care ideile noastre coprind numai aparențele lucrurilor în sine, pe când lucrurile înseși rămân necunoscute.