fenician (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FENICIÁN, -Ă, fenicieni, -e, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. Persoană (de origine semitică) care aparținea populației de bază a Feniciei.
2. Adj. Care aparține Feniciei sau locuitorilor ei, privitor la Fenicia sau la populația ei, din Fenicia. [
Pr.:
-ci-an] – Din
fr. phénicien.fenician (Marele dicționar de neologisme, 2000)FENICIÁN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Fenicia. ◊ (s. f.) limbă semitică veche vorbită de fenicieni. (< fr.
phénicien)
fenician (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)FENICIÁN, -Ă (‹
fr.)
s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. (La
pl. m.) Populație semitică așezată pe coasta de răsărit a
M. Mediterane, care a creat, în
milen. 3-1
î. Hr., în
Fenicia, o strălucită civilizație. ♦ Persoană care făcea parte din această populație.
2. Adj. Care aparține Feniciei sau fenicienilor, referitor la Fenicia sau la fenicieni. ◊
Artă f., cele mai vechi monumente datează de la sfârșitul
milen. 3
î. Hr. Influențate de arta și arhitectura egipteană, babiloneeană și hitită, iar, mai târziu, și de arta persană sau greacă. Sanctuare de forma unor curți deschise, înconjurate de porticuri, morminte hipogee, statute de idoli și reliefuri, țesături prețioase (purpura), amulete, bijuterii, obiecte de metal, fildeș și sticlă ornamentate cu motive animaliere.
fenician (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fenicián (-ci-an) adj. m.,
s. m.,
pl. feniciéni (-ci-eni); adj. f.,
s. f. feniciánă, pl. feniciéne