fenice (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FENÍCE s. m. v. fenix.fenice (Dicționaru limbii românești, 1939)*feníce m. (lat.
phóenix, phoenícis, d. vgr.
phoînix; it.
fenice). O pasăre fabuloasă care, după credința celor vechĭ, era unică în specia ei, locuĭa în Egipt și Arabia, trăĭa peste 500 de anĭ, și cînd îmbătrînea, îșĭ aprindea cuibu și ardea și ĭa [!], și pe urmă răsărea în loc alt fenice tînăr care-l înmormînta pe cel-lalt [!]. Un fel de bîtlan din Egipt renumit pin [!] vĭață lungă (
árdea garzetta).
Fig. Ființă superioară unică în genu eĭ. Curmal, finic. – Ceĭ maĭ mulțĭ zic
fénix. Dar e maĭ bine
fenice, ca
ferice, d.
félix; șoárice, d.
sórex; toráce, d.
thórax.