feliuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FELIÚȚĂ, feliuțe, s. f. Felioară. [
Pr.:
-li-u-] –
Felie +
suf. -uță.feliuță (Dicționar de argou al limbii române, 2007)feliuță, feliuțe s. f. (dim.) tânără frumoasă, cu nuri, care merită a fi acostată.
feliuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)feliúță (-li-u-) s. f.,
g.-d. art. feliúței; pl. feliúțe