feleșag (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FELEȘÁG, (rar)
feleșaguri, s. n. (
Reg.) Fel de a fi, de a se manifesta; fire, caracter, obicei. [
Var.:
feliușág s. n.] – Din
magh. féleség. Cf. fel.feleșag (Dicționaru limbii românești, 1939)feleșág n., pl.
urĭ (ung.
féleség).
Nord. Fel, fire, natură:
așa e feleșagu luĭ. – Și
felĭușag.feleșag (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)feleșág (
reg.)
s. n.,
pl. feleșágurifeleșag (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FELEȘÁG, feleșaguri, s. n. (
Reg.) Fel de a fi, de a se manifesta; fire, caracter, obicei. [
Var.:
feliușág s. n.] – Din
magh. féleség. Cf. fel.